Copilul este o victimă în mâna jurnaliştilor, raport API

Imaginea copilului în presă apare în continuare într-o lumină negativă. Majoritatea materialelor jurnalistice promovează imaginea unui copil neajutorat, sărac şi victimă a violenţei sau traficului. Jurnaliştii încalcă grav Codul Deontologic, promovând senzaţionalul, şocantul, fără a face o analiză profundă a situaţiei în care este implicat copilul. Constatările se conţin în cel de-a treilea raport de monitorizare al Asociaţiei Presei Independente.

Directorul executiv al API, Petru Macovei, a declarat că, după monitorizarea timp de trei luni a 16 instituţii media, situaţia nu s-a schimbat. Jurnaliştii în continuare nu ţin cont de drepturile copilului. Majoritatea ştirilor sunt bazate pe comunicate de presă, sinteze criminogene ale Ministerului Afacerilor Interne, Spitalului de Urgenţă şi Serviciului de Pompieri.

„Utilizarea acestor informaţii fără documentare suplimentară duce la încălcarea prezumţiei nevinovăţiei şi a drepturilor copiilor-victime, în special în cazurile când identitatea acestora este dezvăluită sau sunt oferite detalii prin care aceştia ar putea fi identificaţi”, susţine Petru Macovei.

Potrivit API, jurnaliştii fac exces de zel în detalii morbide. „Presa foloseşte materialele diferitor instituţii, ca de exemplu MAI, în care infractorii oferă cele mai amănunţite detalii. Iar scopul jurnaliştilor este de a şoca şi a face ştirea mai senzaţională”, spune Petru Macovei.

Expertul API, Ina Prisăcaru, a declarat că jurnalistul oferă o imagine a copilului fără personalitate. Nu se analizează de ce copilul a nimerit în astfel de situaţii, cine este vinovat – sistemul, părinţii sau alţi factori. Poveştile copiilor care au nimerit în situaţii neplăcute, violente, sunt reflectate timp de câteva săptămâni, după care sunt uitate.

„Jurnaliştii scriu pentru senzaţii. Despre fetiţa de 3 ani care a fost abuzată sexual la o grădiniţă s-a scris doar câteva săptămâni, după care s-a uitat istoria ei. Despre fata de 13 ani care a născut jurnaliştii nu au scris ce s-a întâmplat mai departe. Putem spune că jurnaliştii pot face mult mai dureros decât situaţia în care a fost implicat copilul”, a declarat Ina Prisăcaru.

Expertul s-a referit şi la cazul fetiţei de 2 ani, violată de un bărbat de 31 de ani. Jurnaliştii au dat numele copilei, numele mamei, au spus din ce sat este. „Oare jurnaliştii nu se gândesc la faptul ce va fi cu această fetiţă peste câţiva ani sau când se va face mare? ”, a menţionat Ina Prisăcaru.

Raportorii au declarat că vor convocat profesorii, educatorii şi alte persoane care au în supraveghere copii pentru a-i informa despre drepturile copilului.

Acesta este al treile raport de monitorizare privind respectarea drepturilor copilului. Monitorizarea va dura până în luna decembrie.

Irina Ursu, Info-Prim Neo

Dragonii Dacici au pretins la un loc central pe stema Republicii Moldova

La concursul final, desfăşurat la 3 noiembrie 1990 în Parlamentul Republicii Sovietice Socialiste Moldovneşti, au fost prezentate două proiecte pentru noua stemă a republicii. În unul locul central îl deţinea {Acvila Romana}, în altul {Dragonii Dacicii}. A câştigar Acvila. Reporterul Agenţiei Info-Prim Neo Irina Ursu reconstituie împreună cu unul din autorii variantei de alternativă, istoricul Vlad Mischevca evenimentele de acum 20 de ani.

La 27 aprilie 1990, când a fost adoptat oficial Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, zeci de mii de oameni ieşeau în stradă bucurându-se de schimbarea care a avut loc, de unirea şi coeziunea moldovenilor în lupta pentru renaşterea naţională şi tot atunci a căpătat o nouă amploare entuziasmul de promovare a simbolurilor naţionale. Potrivit doctorului în istorie Vlad Mischevca, unul din cei care a organizat Comisia Naţională de Heraldică în 1995 şi a contribuit cu însufleţire la discuţiile şi elaborarea noilor simboluri ale Republicii Moldova, dacă adoptarea Tricolorului a fost o victorie emblematică pentru anii '90, apoi problema stemei mai rămânea deschisă. De aceia, o perioadă de timp, Tricolorul naţional nu a avut stemă, deşi aceasta se prevedea în legea adoptată de către Parlament.

Potrivit istoricului, în lege era clar stipulat că drapelul ţării este Tricolorul în culorile albastru, galben şi roşu, având stema plasată pe fâşia galbenă din centru, dar stema a lipsit timp de jumătate de an, deoarece nu era încă „gata”. „Opţiunile artiştilor plastici, care propuneau diverse alternative grafice şi conceptuale nu au fost la nivelul aşteptărilor politicienilor moldoveni, ele nu erau suficient de bine argumentate istoric şi nici stilizate heraldic în aşa măsura ca să satisfacă rigorile ştiinţei şi artei heraldice, dar şi dorinţele cetăţenilor şi opţiunile clasei politice”, menţionează Vlad Mischevca.

Voinţa maselor la sfârşitul anilor '80, conjugată cu cercetările istoricilor, au impus problema schimbării stemei de stat şi drapelului R.S.S.M. şi drept urmare, la 19 octombrie 1989, Prezidiul Sovietului Suprem a creat o Comisie specială „pentru studierea simbolicii naţional-statale”, care şi-a expus, la 28 februarie 1990, opinia într-un raport, ce prevedea organizarea unui concurs pentru noile simboluri ale R.S.S.M.

Problema consta în faptul că la acea vreme nu erau încă în republică specialişti istorici în domeniul heraldicii, iar artiştii plastici abordau această artă destul de stângaci, reieşind din propriile concepţii simbolistice şi în măsura talentului.

Până la urmă, în aprilie 1990, au fost prezentate două variante de Stemă, a maestrului Gheorghe Vrabie şi cea a echipei lui Simion Odainic, în colaborare cu Alexandru Colâbneac şi istoricii Vlad Mischevca şi Ion Negrei.

Vlad Mischevca spune că primul proiect prezenta un tablou destul de încărcat cu simboluri stilizate: Capul de bour, însoţit de semilună, roza cu şapte petale, stea cu opt colţuri, sabie şi buzdugan, coroană, toate amplasate într-un scut, care era în pieptul unei păsări. Aceasta, la rândul, ei avea pe aripi simbolurile soarelui şi lunii, fiind încadrată într-un alt scut. Totodată, istoricul spune că în varianta iniţială pictorul Vrabie propunea tocmai patru inscripţii diferite într-o singură stemă: {RSSM, Moldova, Virtus Moldaviae rediviva, Dacia romana.}

Potrivit lui Vlad Mischevca, opţiunea promovată în cea de a doua variantă era mult mai simplă, pledându-se pentru revenirea la stema tradiţională a Ţării Moldovei, {Capul de bour} cu o stea între coarne, flancat de un soare şi semilună (toate de aur) într-un scut tăiat: roşu-albastru. Scutul era susţinut de o coroană din stejar şi o coroană din trei spice de grâu.

Nici varianta cu multiple simboluri haotice ale lui GheorgheVrabie şi nici demersul tradiţionalist al echipei lui Simion Odainic nu întrunise exigenţele unei steme de stat, deşi, după cum se vede din start {Capul de Bour} din scutul tăiat cu câmpurile roşu-albastru devenise ulterior elementul central din actuala Stemă de Stat a Republicii Moldova. Astfel, la 1 mai 1990, presa a anunţat că concursul pentru elaborarea stemei va continua.

Atunci, în 1990, Vlad Mischevca a participat ca istoric la discuţiile din mass-media cu privire la elaborarea stemei, alături de alţi istorici şi artişti plastici. Istoricul povesteşte că până la 3 noiembrie, toţi autorii publicau proiectele în presă. Printre ele au fost şi proiectele maestrului Gheorghe Vrabie şi a pictorului Andrei Mudrea, care au fost în final selectate ca fiind cele mai reuşite.

Vlad Mischevca spune că varianta publicată în ziarul „Sfatul Ţării”, la 27 august 1990, a maestrului Gheorghe Vrabie este puţin diferită de cea din finala din aprilie. „Din punct de vedere al ştiinţei heraldice pe stemă erau adunate foarte multe elemente, iar o stemă trebuie să fie laconică, cu elemente tradiţionale, bine definite”, afirmă Vlad Mischevca.

Potrivit istoricului, la 20 septembrie, a fost publicată în presă şi stema pictorului Andrei Mudrea. Varianta propusă de pictor reprezenta un scut crenelat, cu un cap stilizat de bour cu o stea cu 8 colţuri între coarne, un soare şi o semilună, iar scutul era susţinut de două drapele tricolore care serveau ca tenanţi.

Până la desfăşurarea concursului propriu-zis, pictorii au mai revenit cu variante îmbunătăţite ale stemei. Astfel, Gheorghe Vrabie a publicat în ziarul „Moldova Suverană”, la 19 septembrie 1990, o Stemă care reprezenta un scut heraldic în care era amplasată o acvilă fără cruce cu soarele şi luna (crai nou) pe aripi. Pe pieptul acvilei este plasat scutul cu capul de bour şi cu numeroase mobile (coroana voievodală, roza şi luna, steaua cu 8 colţuri, sabia cu buzduganul), iar deasupra acvilei o coroană murală cu inscripţia „Moldova” şi o cruce.

Vlad Mischevca ne aminteşte că, la concursul desfăşurat de către Comisia Sovietului Suprem (creată la 12 mai 1990) au participat circa 100 de persoane cu circa 130 de proiecte din care au fost selectate cele a lui Gheorghe Vrabie şi Andrei Mudrea. Ambii pictori au conservat ca element central tradiţionalul {Cap de bour}, deşi în viziune grafică diferită. Varianta lui Gheorghe Vrabie s-a bazat pe compoziţia stemei interbelice a Chişinăului – a {Acvilei romane}, preluând cromatica {roşu-albastru} a scutului încărcat cu {Capul de bour (de aur)} din variantele lansate de artistul plastic Simion Odainic.

Istoricul povesteşte că la concursul final, maestrul Gheorghe Vrabie a participat cu o stemă destul de diferită faţă de cele publicate până atunci, iar în varianta cea câştigătoare, stema a fost elaborată în comun cu doctorul în istorie, vicepreşedintele Comisiei naţionale de heraldică, genealogie şi sigilografie din România, Maria Dogaru. În urma colaborării cu Maria Dogaru s-a obţinut o evoluţie substanţială comparativ cu variantele iniţiale şi drept urmare, la 3 noiembrie 1990 parlamentul a votat proiectul Vrabie – Dogaru în calitate de noua Stemă a R.S.S.M. Cu cu 243 pro, 2 împotrivă 2 şi 8 abţineri,

„Stema de Stat actuală are doi autori, maestrul Gheorghe Vrabie şi heraldistul Maria Dogaru. Datorită colaborării celor doi, varianta finală este una mai reuşită, mult mai stilizată şi mai adecvată regulilor heraldice, în comparaţie cu proiectele prezentate anterior”, afirmă Vlad Mischevca.

Şi stema propusă în finală, de pictorul Andrei Mudrea era mai diferită decât variantele publicate anterior. De această dată, pictorul a înaintat la concurs proiectul elaborat împreună cu istoricii Vlad Mischevca şi Ion Negrei, care reprezenta un scut tăiat: roşu şi albastru, încărcat cu capul bourului, cu steaua cu 8 colţuri între coarne şi însoţit de soarele cu semiluna. Scutul era susţinut de doi [dragoni dacici înaripaţi}. „Anume dragonii dacici au fost acel element original şi diferit de celelalte proiecte”, spune Vlad Mischevca. Cunoscutele stindarde ale daco-geţilor („dracones”) numite şi „Balaurul dacic” sunt reprezentate pe Columna Traiană cu un cap de lup, prelungit în chip de şarpe prin nişte fâşii de stofă, care la bătaia vântului sau în goana celui care îl purta în vârful unei suliţe (prăjini) se umflau şi alcătuiau o flamură serpentiformă orizontală.

„Cred că stema noastră nu a fost câştigătoare pentru că era prea ieşită din comun. Dragonii înaripaţi erau originali şi deosebiţi faţă de acvila cruciată propusă de către Gheorghe Vrabie şi promovată în mass-media, fiind cunoscută de către toţi”, îşi aminteşte heraldistul. El povesteşte că varianta finală a pictorului Andrei Mudrea nu a fost popularizată şi nici la timp publicată în presă, decât abia la 4 noiembrie 1990, în „Tineretul Moldovei”, deja după concurs.

Astfel că în prezent stema Republicii Moldova, conform Constituţiei adoptată la 29 iulie 1994, reprezintă „un scut tăiat pe orizontală având în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară – albastră, încărcat cu capul de bour având între coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stânga de o semilună conturnată. Toate elementele reprezentate în scut sânt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei acvile naturale purtând în cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ţinând în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stângă un sceptru de aur.”

Potrivit tradiţiei istorice, reaminteşte Vlad Mischevca, pe scut este reprezentat {Capul de bour} şi nu cel de {zimbru}. Bourii au dispărut acum patru secole, ultimul bour fiind vânat în 1627, pe teritoriul Poloniei. De reţinut, că numelui de {bour} în ruseşte îi corespunde cel de {tur} (din slavona veche).

[Irina Ursu, Info-Prim Neo]